top of page

Ziua 1: Asta e conditia de care mi-era frică?

Lupta continuă între a fi angajat cu „siguranța unui salariu” și a fi liber cu „siguranța arsă” m-a neliniștit timp de cel puțin 2 ani. Chestia asta s-a întâmplat și pentru că am fost învățat că trebuie să muncesc din greu pentru a avea o pensie bună, pentru a-mi cumpăra o casă, o mașină scumpă, un concediu șmecher. Practic bagi ca mig-ul 340 de zile pentru 20 de zile libere… Dacă îți permiți.


Acum 7 luni am avut prima încercare de a „arde siguranța”, de a demisiona și a intra pe traseul libertății, a creativității și a abundenței sănătoase. Și am demisionat, mi-am pus niște bani deoparte, mi-am făcut un plan foarte bine definit am făcut zeci de calcule minuțioase, am planificat totul la secundă, m-am mutat din Lugoj în București și… m-am angajat în alta parte.


De frică! Am văzut că primesc un salariu bunicel și că am „o siguranță” într-un oraș nou și am cedat presiunii. Apoi am început să mă autoliniștesc spunându-mi că salariul mă ajută să îmi plătesc chiria, să întrețin mașina, să ies în oraș când vreau, să plătesc facturi, să cumpăr lucruri, să fiu sigur.


Repet insistent cuvântul „sigur” pentru că mi-am dat seama că e doar o iluzie fără sens. E o chestie relativă și nesigură. Sună comic? Cam așa e…


Liniștit și bucuros de noul job mi-am continuat călătoria ca om sigur. Totuși cineva pe umărul meu drept îmi tot șoptea că fur curent, că mă înșel, că nu e ceea ce vreau și că o sa mi se ardă siguranța fără să îmi dau seama.


Era piticul meu ăla nebun care urla în gura mare că-s bou și că merg iar pe scenariul populației. Eu băiat deștept și atotștiutor nu l-am ascultat că ce știe el… Și ăsta micu și-a băgat picioarele și m-a lăsat singur. M-a lăsat să greșesc, să mă lovesc de toate zidurile și să mă împiedic de toate scările că poate îmi dau seama.


Și am făcut-o… Nu mai reușeam să dorm noaptea, adormeam pe dimineață și nu mai puteam să mă trezesc, nu mai aveam motivație pentru nimic, mâncam pe bază de stres sau stăteam flămând ore întregi, nu beam apă. Mă bufnea plânsul și de la o piatră care stătea rău pe trotuar. Toate astea m-au făcut complet neatent și lipsit de randament. Ba chiar… Am avut și un mic incident cu mașina prin care am intrat în plin în alt șofer… Eu ii zic incident, mașinile zic că a fost accident în toată regula… Mi-am dat seama atunci că eram în mijlocul unei depresii prezentă de mult în viața mea dar nerecunoscută și neacceptată.


Și atunci a apărut iar piticul ăla nebun și m-a întrebat: „Ți-ai revenit sau tot bou ai rămas?”. M-a durut dar i-am zis piticului că nu mi-am revenit dar accept ce mi se întâmplă și aleg să fac ceva în privința asta.


Și uite că m-am dat un pas în spate și am început să-mi privesc nevoile mele adevărate. Și am revenit la nevoia mea de câțiva ani, o nevoie vitală care are scopul de a-mi restarta viața: ODIHNA…


În timp ce îmi evaluam starea am dat de următoarea frază:

Lasă deoparte un anumit număr de zile, în care să te mulțumești cu hrana cea mai sărăcăcioasă și cu traiul cât mai ieftin, cu veșminte zdrențuite și aspre, spunându-ți: „Asta e condiția de care mi-era frică?- SENECA

Am învățat că semnele în viață sunt peste tot dacă ești dispus și pregătit să le observi. Și mi-am dat seama că de fapt nu luam decizia de a merge pe drumul meu pentru că îmi era frică de ceea ce e scris în acel citat. Practic, ăsta e cel mai rău lucru care se poate întâmpla dar… Cine zice că se va întâmpla? Societatea?


Știi, asta se poate întâmpla și dacă ești angajat și ai „o siguranță”. Siguranța asta se poate arde atunci când se schimbă managerul și nu îi mai place de tine sau când se fac disponibilizări sau când dă firma faliment sau când din epuizare te îmbolnăvești și nu mai dai randament. Și hai să fim realiști… Tu ai păstra un om care nu mai dă randament și nu mai produce nimic din oboseală cronică, lipsă de energie, lipsă de chef sau orice altceva? Nici eu.


Și am demisionat, de data asta pentru a-mi trăi viața altfel și pentru a-mi lăsa imaginația să înceapă să refuncționeze. Am demisionat pentru a-mi lua 1-2 luni în care să mă odihnesc și să mă ocup de pasiunile mele aproape stinse din cauza acestei „siguranțe” perfect integrate în sângele nostru.

Renunț la siguranța pe termen scurt ca să pot să îmi asigur siguranța pe termen lung. În sfârșit am decis să pun stop direcției predefinite și să îmi fac o cărare nouă.

Și astăzi este Ziua 1 a noii mele călătorii.

Comments


bottom of page