Îmi las degetele să își facă treaba pe tastatură și eu mă întorc în starea de transă, de flow, de eliberare și vedem la final ce a ieșit…
Astăzi ascult rock…clasic… Așa am chef, aleg să ascult rock… Prima piesă din playlist…
We don’t need no education We don’t need no thought control No dark sarcasm in the classroom… Another Brick in the Wall – Pink Floyd
Universul a avut azi grijă să îmi readucă aminte că… „I’m not another brick in the wall…”. Nu sunt o altă cărămidă care servește la întregirea unui zid static, fix, bine betonat în pământ, bine pus la punct de un zidar… sau mai mulți, acoperit foarte frumos de ciment, lavabil, tapet, faianță…
Fotografie de ShonEjai pe Pexels.com
Un zid care… la exterior este frumos, aranjat, pus la punct, colorat dar… la interior este plin de cărămizi identice, care încep să se sfărâme reciproc, care… unele din ele au făcut deja contact cu igrasia pe care o distribuie la celelalte…
Unele… de la atâtea straturi de lavabil date pe zid… nu mai sunt capabile să vadă mai departe! Încep să nu mai respire, să își piardă calitatea de „cărămizi stabile din zid” și… să fie înlocuite cu unele tinere care… la rândul lor vor fi date cu zeci de straturi de lavabil… pentru că… s-au degradat!
Există o mare diferență între a alege cum să faci parte din zid și a lăsa zidul să aleagă momentul în care nu mai ești bun pentru a-l susține…
Zidul… the wall… un perete… Un perete care poate bloca vederea, delimiteaza spațiul, crează o barieră între oameni, între a alege și a face ce mi se spune… Zidul plin de lavabil… de măști… Un zid care a fost într-o zi simplu, doar din cărămidă, care într-o zi a apărat, a dezvoltat, a ținut secrete, a rezistat eroic vremii, războaielor… Un zid care se degradează…
Cum arată zidul în ochii mei…
Nu ai voie să râzi pentru că nu e locul…
Tu de ce nu râzi la gluma asta? Trebuie să râzi când face șeful o glumă…
Să nu plângi niciodată, mai ales ca bărbat! E rușine!
Să nu vorbești tare în biserică, bibliotecă, farmacie… (De preferat să nu vorbești)
Capul plecat, sabia nu-l taie… Ia poziția ghiocel și ascultă…
Dacă nu înveți matematică, biologie, fizică, chimie, chineză… nu o să ajungi nimic în viață!
Ai luat 8? Ce ai greșit? Colegul tău a luat 10… El cum a putut?
Nu călca pe acolo că te murdărești…
Să nu faci cine știe ce lucru pentru că… E PĂCAT!
Aia e… Tu duci păcatele strămoșilor tăi…
Să faci o școală, o facultate, să îți iei un job bine plătit, să muncești 8…10…12 ore pe zi, să îți plătești taxele, să te însori, să construiești o casă, să plantezi un copac, să faci un copil, să mergi 21 de zile pe an în concediu și să muncești din greu ca să trăiești, pentru că TREBUIE!
Să suferi pentru fiecare ban câștigat și să îl drămuiești, să ai grijă de el… Că se câștigă greu…
Să visezi mereu la o vilă cu piscină, un Ferrari, o femeie fotomodel, vacanțe de lux…
Să te faci inginer, doctor, că din cariera de muzician, pictor, blogger, o să mori de foame!
Nu mai sta ca un leneș… Nu mai dormi atât de târziu… Dormi 8 ore pe noapte!
Cred că ai înțeles despre ce e vorba… Oare ai auzit vreodată replicile astea? Sau măcar unele din ele? Dacă nu, te felicit! Dacă da, te înțeleg… Sunt aici, cu tine. Și eu le-am auzit și le mai aud câteodată… De ce zic „câteodată”? Pentru că mi-am dat seama că ALEG dacă vreau sau nu vreau să le aud!
Oare aceste CREDINȚE de unde vin? Oare cine spune asta? Îmi imaginez acum că te gândești la prieteni, părinți, profesori… Totuși, ei de la cine le-au dobândit? De la prieteni, părinți, profesori… și tot așa din generație în generație… Oare ai de gând să le transmiți și tu copiilor tăi?
Nu acuz pe nimeni pentru ele. La foarte mulți oameni poate încă funcționează aceste CONVINGERI… Nu e nimic greșit în a construi o casă, a face un copil, o facultate, a nu vorbi tare în locuri publice…. E perfect normal să visezi, să îți dorești, să muncești, să râzi, să plângi sau să nu plângi, să alergi, să stai…
Foarte important e SĂ ALEGI SĂ FACI SAU SA NU FACI! Să nu faci PENTRU CĂ TREBUIE! Acest TREBUIE face parte din același zid…
The wall… să revin la el… Are sens pentru tine tot ce am scris mai sus? Te regăsești în cel puțin 2-3 cuvinte?
Iau frazele de mai sus și le reformulez puțin…
Ești liber să râzi unde vrei, când vrei, cu cine vrei!
Apreciez că râzi doar atunci când vrei și ești serios tot când vrei tu!
Plângi, descarcă-te! E perfect în regulă!
Tu ALEGI când, cât, cu cine, unde vorbești! Vorbește, comunică!
Capul plecat, sabia nu-l taie… Dar ce vezi când stai cu capul plecat?
Învață ceea ce îți place, ALEGE să înveți ce-ți folosește!
Ai luat 8? Felicitări! 8 răspunsuri perfecte!
Mergi pe drumul tău! Calcă pe unde simți!
ALEGE singur ce e păcat pentru tine și ce nu!
Doar tu ești responsabil pentru ALEGERILE TALE! Trecutul a trecut!
ALEGE să faci o școală, o facultate, să îți iei un job bine plătit sau să fii liber profesionist, antreprenor, investitor, să muncești 8…10…12 ore pe zi sau 4 ore pe zi, 2 zile pe săptămână, să te căsătorești sau nu, să construiești o casă sau să stai în chirie, să plantezi un copac sau nu, să faci un copil sau să nu faci, să mergi 21 de zile sau 6 luni pe an în concediu, să muncești din greu ca să trăiești sau să faci ceea ce îți place ca să trăiești fericit!
ALEGE dacă vrei să suferi pentru fiecare ban câștigat și să îl drămuiești, să ai grijă de el sau să-l înmulțești… ALEGE dacă îl câștigi greu sau ușor!
Să visezi mereu la o vilă cu piscină, un Ferrari, o femeie/bărbat fotomodel sau actor, vacanțe de lux… VISEAZĂ! Le vrei? ACȚIONEAZĂ!
ALEGE să te faci inginer, doctor, muzician, pictor, coach, fă ceea ce te face fericit!
E PERFECT NORMAL să lenevești câteodată, să dormi cât ai nevoie, să dormi la ce oră ți-e confortabil!
Fii tu!
Cum primești acum cele de mai sus? Ți-ar fi plăcut să le auzi atunci când erai copil? Cine te oprește să ți le spui acum? Cine te oprește să le spui și celor din jurul tău?
The wall… zidul… Un perete impunător, o barieră care îți repetă mereu și mereu și mereu… „Fii ca ceilalți! Fii cum zicem noi! E greșit să gândești altfel!”…
E PERFECT NORMAL să fi o cărămidă oarecare din zid DAR e la fel de NORMAL să îți dorești să te dai jos din el, să cunoști lumea, să te dezvolți și să te întorci acolo cu o schimbare! Să aduci valoare cărămizilor din jurul tău, să le faci și pe ele să coboare, să cunoască lumea, să călătorească, să învețe, să se întoarcă acolo cu o schimbare. Să fi o cărămidă care ALEGE SĂ CREADĂ în ce vrea, să își aleagă VALORILE, să iubească ce vrea, să zboare dincolo de limite, să se educe exact așa cum vrea, să fie naturală sau vopsită cu ce culori vrea, să viseze dincolo de cer! Să ALEAGĂ PENTRU EA!
NU ÎȚI PLACE ZIDUL ĂSTA? SCHIMBĂ-L!
Zidul… Societatea care merge după câteva tipare bine stabilite…
Cărămida… Omul… care ALEGE să stea în acele tipare sau să plece, să se șlefuiască și să se întoarcă acolo pentru a aduce valoare, pentru a aduce ceva noi în acele tipare sau pentru a le schimba complet!
„Another brick in the wall…” Oare nu sună mai interesant „A different brick in the wall, a special brick in the wall…”
Învață, crează, experimentează, fii liber, explorează! Șlefuiește-te după principiile și valorile tale! Pleacă în lume băiat și întoarce-te bărbat! Pleacă în lume fetiță și întoarce-te femeie!
Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume! Pune-te în valoare! Valoarea ta inspiră 5 – 10 – 100 – 1 milion de oameni. Fiecare la rândul lui va oferi valoare la 5 – 10 – 100 – 1 milion de oameni… Ce se va întâmpla? ZIDUL SE VA TRANSFORMA! Zidul va avea ferestre, aer, poate se va transforma într-unul din sticlă, prin care trece lumina, energia, puterea, dragostea!
P.S. ZIDUL exterior, în opinia mea e SOCIETATEA… Nu uita că în viața noastră facem parte din mai multe ziduri mai mici, ziduri interioare… Casă, serviciu, familie, prieteni. AI PUTEREA SĂ ALEGI din care vrei să faci parte, și din care nu vrei să faci parte!
Fiecare cărămidă e specială în felul ei și are rolul ei în susținerea zidului la fel cum fiecare om e special în felul său și are rolul lui în susținerea societății. În același timp, fiecare om are dreptul să aleagă dacă vrea să transforme zidul în sticlă sau să îl distrugă în continuare…
SHINE ON YOU CRAZY DIAMOND!
Scrie-mi un mesaj sau un comentariu dacă articolul a mișcat ceva la tine. Distribuie-l și prietenilor tăi!
Comments